Prima repriză a aparținut oamenilor lui Răzvan Lucescu, Brașovul fiind echipa care a atacat mai mult, și-a creat mai multe ocazii de gol. CFR-ul a părut că nu înțelege ce caută pe teren la o oră așa de neobișnuită pentru o echipă de Champions League.
Presiunea gazdelor s-a concretizat în minutul 20, când Hadnagy a speculat ieșirea total hazardată a lui Stăncioiu și a împins cu inteligență mingea în poartă, pe lângă Cadu care venise la blocaj.
Oaspeții au fost protejați de șansă, atunci când Augustus Constantin nu a văzut penalty la intrarea nesăbuită a lui Mureșan la Buga, care îi luase fața în careul lui Stăncioiu. Echipa campioană nu a produs nicio ocazie de gol, până la faza creată de Dubarbier și finalizată de golul lui Trică, anulat corect pentru o poziție de offside.
În minutul imediat următor, Deac a executat o lovitură liberă, iar Dani a reluat cu o puternică lovitură de cap, pe colțul lui Stelea, pentru un 1-1, cu care oaspeții au fost mulțumiți, după desfășurarea evenimentelor din primul mitan.
A doua repriză a fost una din cele mai frumoase ale campionatului. CFR a venit o altă echipă de la cabine și campionii au pus stăpânire pe joc. Întâi a fost Deac, al cărui șut dintr-o poziție ideală a fost prins de Stelea. Apoi au fost rând pe rând Y.Kone, care a reluat în plasă centrarea celuilalt Kone, dar care a fost semnalizat în ofside.
Pereira a lovit bara, apoi același Y.Kone și Culio au fost opriți doar de intervențiile fostului portar al echipei naționale, aflat în poarta Brașovului.
Meciul are un ritm nebun, Oberman lovește și el bara, pentru ca pe final Hadnagy și Roman să rateze ocazia să ajungă eroi, dar Pereira și Cadu salvează CFR-ul.
Meciul se termină egal, al șaptelea consecutiv pentru FC Brașov, dar Dinamo este la 9 puncte de CFR Cluj.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER